scoala sanitara - Analize de Rutina
Vineri, 2017-03-24, 10:57 PM
Bine aţi venit Vizitator | Înregistrare | Logare

Şcoala Sanitară

Analize de Rutina

Analizele de rutină (uzuale), alături de un examen clinic periodic, reprezintă cea mai importantă metodă de screening pentru boli frecvente cum sunt anemia, tulburările de coagulare, hepatitele, insuficiența renală, bolile cardiovasculare, infecții digestive sau urinare.

Dincolo de identificarea precoce a unor afecțiuni, analizele de rutină pot semnala predispoziția pentru anumite boli, pot identifica factori de risc și pot indica măsurile necesare pentru stoparea evoluției către stadiul de boală. Deși există un standard privind setul de analize de rutină, uneori pot fi recomandate investigații suplimentare în funcție de vârsta, starea de sănătate și istoricul familial de boli al pacientului. La copii, analizele de rutină sunt rareori recomandate.

Cu trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist, analizele de rutină pot fi efectuate gratuit (compensat) în laboratoarele și clinicile care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Iată un set analize de rutină care ar trebui făcute periodic:
 

1. Hemograma

Hemograma cuprinde mai multe determinări:

  • numărul de eritrocite (RBC, red blood cells): valori normale între 4.5 - 6 milioane/mm3 la bărbați, între 4 - 5.5 milioane/mm3 la femei și între 5-7 milioane/mm3 la nou-născuți.
  • hemoglobina (Hb): valori normale 14-18 g/dl la bărbați și 12-16 g/dl la femei
  • hematocritul (HT): valori normale 42-52% la bărbați și 37-47% la femei
  • parametri (indici) eritrocitari: volum eritrocitar mediu (VEM, valori normale 80-94 fL), hemoglobina eritrocitară medie (HEM, valori normale 27-33 pg), concentrația medie a hemoglobinei eritrocitare (CHEM, valori normale 32-36%), lărgimea distribuției eritrocitare (RDW, 11.5-14.5%)
  • numărul de leucocite (WBC, white blood cells): valori normale 5.000-10.000/mm3
  • formula leucocitară: neutrofile (PMN) 55-70%, eozinofile 1-6%, bazofile 1%, limfocite 20-45%, monocite 2-8%
  • număr de trombocite: între 150.000-300.000/mm3
- Numărul de hematii, concentrația hemoglobinei, valoarea hematocritului (care este de obicei de 3 ori concentrația hemoglobinei) și indicii eritrocitari sunt utili în identificarea unei anemii și tipul acesteia (anemie hipocromă microcitară feriprivă, anemie megaloblastică, anemie hemolitică). Anemia poate fi cauzată de pierderi de sânge (digestive, urinare, genitale, gingivale, nazale – vizibile sau oculte), deficit de fier sau alți catalizatori necesari sintezei de eritrocite și hemoglobină (vitamina B12, acid folic), hemoglobinopatii, procese autoimune, boli cronice, afecțiuni hematologice sau unele medicamente.
 
- Aspectul morfologic al eritrocitelor identificat prin analiza frotiului de sânge poate fi util în completarea diagnosticului.
 
- Numărul de leucocite și formula leucocitară ajută la diagnosticul infecțiilor, bolilor mieloproliferative și limfoproliferative acute și cronice.
 
- Leucocitoza (creșterea numărului de leucocite) apare în bolile infecțioase bacteriene, după corticoterapie, în leucemie, în atacurile de gută,
 
- iar Leucopenia (scăderea numărului de leucocite) în infecții virale, în afecțiuni ale măduvei hematopoetice, în septicemie sau boala de iradiere.
 
- Neutrofilia (creșterea numărului de neutrofile) se întâlnește în infecții bacteriene, boli neoplazice, boli mieloproliferative,
 
- iar Neutropenia (scăderea numărului de neutrofile) la imunodeprimați și după anumite tratamente medicamentoase.
 
- Eozinofilia (creșterea numărului de eozinofile) apare în boli parazitare, boli alergice, ateroembolism și leziuni cutanate extinse.
 
- Bazofilia (creșterea numărului de bazofile) este caracteristică bolilor alergice și bolilor mieloproliferative.
 
- Limfocitoza (creșterea numărului limfocitelor) este caracteristică infecțiilor virale, tuberculozei, sifilisului și bolilor limfoproliferative,
 
- iar Limfopenia (scăderea numărului limfocitelor) in sindromului Cushing, corticoterapiei, uremiei și bolii Hodgkin.
 
- Monocitoza (creșterea numărului de monocite) apare adesea în infecții virale.

- Trombocitopenia (scăderea numărului de trombocite) apare în afecțiuni ale splinei cu hipersplenism (datorită distrugerii crescute a plachetelor), în diferitele tipuri de purpură, infecții virale, coagularea intravasculară diseminată, boli autoimune sau ale măduvei hematogene.

- Trombocitoza (număr trombocite peste 400.000/mm3) poate apărea în boli infecțioase, după hemoragii (trombocitoza reactivă), după splenectomie sau ca fenomen paraneoplazic în anumite cancere.
 
- Trombocitemia definește o creștere severă a numărului de trombocite (peste 1 milion/mm3) și apare în sindroame mieloproliferative.

- Pancitopenia (scăderea tuturor elementelor celulare – hematii, trombocite și leucocite) poate apărea în cadrul unei boli autoimune (ex. lupus eritematos sistemic), unei boli hematologice (aplazie medulară) sau ca reacție adversă la un medicament.

Detalii despre interpretarea hemoleucogramei găsiți aici.

2. Analize pentru ficat și rinichi

Testele de funcționalitate hepatică includ dozarea:

  • transaminazelor: AST/GOT și ALT/GPT (valori normale: 0-40 UI)
  • bilirubinei totale (valori normale: 0.3-1.2 mg/dl) și fracțiuni (bilirubină directă și indirectă)
  • enzime de colestază: gamma-glutamiltranspeptidaza (10-50 U/l), fosfataza alcalină (25-115 UI), 5’-nucleotidaza, glutamat dehidrogenaza, leucin-aminopeptidaza.
- Creșterea Transaminazelor definește sindromul de hepatocitoliză (distrucție a celulelor hepatice),
- iar Creșterea Bilirubinei si a Enzimelor de colestază definește sindromul de retenție biliară.

Testele de funcționalitate renală includ determinarea Ureei (valori normale: 20-40 mg/dl) și Creatininei (valori normale: 0.5-1.1 mg/dl), care oferă informații despre funcția de epurare a produșilor de catabolism. Creșterea ureei și creatininei realizează așa numitul sindrom de retenție azotată și poate fi întâlnit în afecțiuni prerenale (în insuficiența cardiacă, după hemoragii, după tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene sau inhibitori ai enzimei de conversie), renale (insuficiență renală acută sau cronică) sau postrenale (litiază urinară).

3. Probe de coagulare și de inflamație

Coagulograma cuprinde o serie de timpi de coagulare care evaluează echilibrul hemostatic al organismului:

  • timpul de sângerare (TS), valori normale 2-3 minute pentru metoda Duke (lobul urechii), 2-10 minute pentru metoda Ivy (la antebraț)
  • timpul Quick (timpul de protrombină), valori normale 13-15 secunde
  • INR (international normalized ratio), valori normale 1-1.5
  • aPTT (timpul de tromboplastină parțial activată), valori normale 25-36 secunde
  • timpul de trombină, valori normale 10-15 secunde

Probele de coagulare sunt utile în special la pacienții aflați sub tratament anticoagulant, la cei cu afecțiuni hepatice și biliodigestive, la care funcția de sinteză a factorilor coagulării este scăzută (datorită scăderii sintezei proteice și respectiv deficitului de vitamină K) și înaintea oricărei intervenții chirurgicale, pentru a evalua riscul de sângerare.

Probele de inflamație sunt reprezentate de:

  • viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): valori normale 3-10m/1 oră și 5-15 mm/2 ore la bărbați, 5-13 mm/1 oră și 5-20 mm/2 ore la femei, 7-11 mm/1 oră la copii
  • proteina C reactivă (CRP); valori normale <1 mg/dl
  • fibrinogen: valori normale 200-400 mg/dl

Valorile crescute ale probelor de inflamație definesc așa numitul sindrom biologic inflamator, care apare în condițiile unor procese inflamatorii (boli autoimune, artrite cronice, supurații bronho-pulmonare), infecții acute sau cronice, mielom multiplu, boli hematologice.

4. Ionogramă

- Ca analize de rutină este de obicei recomandată dozarea calcemiei (Ca), magnezemiei (Mg) și sideremiei (Fe).
- Pentru echilibrul fosfocalcic se va determina calciul total, calciul ionic și fosfații.
- Calciul ionic este fracțiunea din calciul total care circulă liberă în plasmă, nelegată de proteine și este forma activă biologic; el este de obicei calculat printr-o formulă în funcție de valoarea calciului total, fiind relevant doar dacă se corelează cu pH-ul sangvin.
- Sideremia (concentrația serică a fierului) este utilă în special pentru stabilirea cauzei unei anemii și pentru diagnosticul de hemocromatoză.
- Natremia (Na), kalemia (K) și cloremia (Cl) sunt de obicei utile la pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, renale, endocrine sau digestive, stări hipercatabolice, tulburări ale echilibrului acidobazic, și la cei care iau medicamente care pot influența concentrația serică a ionilor de sodiu și potasiu (glucocorticoizi, diuretice).

Valorile normale ale ionogramei sunt: Na 132-144 mmol/l, K 3.6-4.8 mmoli/l, Cl 96-105 mmoli/l, calciu 4.5-5.5 mEq/l (8.2-10.4 mg/dl), Fe 90-160 µg/dl, Mg 1.3-2 mEq/l.

5. Profil metabolic

Profilul metabolic este foarte util pentru screeningul diabetului zaharat, al dislipidemiilor și disproteinemiilor.
  • Glicemia a jeun (bazală) este unul dintre cele mai des solicitate teste de laborator, dată fiind prevalența în continuă creștere a diabetului zaharat. Valorile normale ale glucozei în sânge sunt între 60 - 100 mg/dl; o concentrație sub 60 mg/dl este considerată hipoglicemie, între 100 și 125 mg/dl prediabet sau glicemie a jeun modificată (IFG, impaired fasting glucose) iar peste 125 mg/dl diabet zaharat.
  • În cazul unei valori între 100-125 mg/dl se va efectua un test de provocare cu 75g glucoză anhidră administrată oral (test de toleranță la glucoză orală, TTGO), care verifică dacă este vorba despre o toleranță alterată la glucoză (IGT, impaired glucose tolerance) sau despre diabet zaharat.

Profilul lipidic cuprinde determinarea:

  • lipidelor totale (lipemie): 600-800 mg/dl
  • colesterol total: valori normale sub 180 mg/dl
  • trigliceride: valori normale 30-135 mg/dl
  • HDL-colesterol ("colesterolul bun”): valori normale peste 40 mg/dl
  • LDL-colesterol ("colesterolul rău”): valori normale sub 130 mg/dl

Dislipidemia reprezintă modificarea cantitativă sau calitativă a metabolismului lipidic și este unul dintre cei mai importanți factori de risc cardiovascular. Ea este adesea asociată cu alte caracteristici clinice (obezitate abdominală) și paraclinice (hipertensiune arterială, toleranță scăzută la glucoză) în ceea ce se numește sindrom metabolic.

6. Ecografie abdominală

Ecografia abdominală vizualizează organele interne din cavitatea abdominală: ficat, colecist, calea biliară principală (canalul coledoc), vena portă, pancreasul, splina, rinichii, ansele intestinale, putând identifica modificări de structură, dimensiuni sau omogenitate (abcese și noduli hepatici, chisturi hidatice, alte formațiuni hepatice, litiaza biliară, litiaza reno-urinară). La femei, ecografia abdominală poate fi completată de o ecografie pelvină, pentru vizualizarea uterului și anexelor (trompe, ovare).

7. EKG și ecocardiografie

Electrocardiograma este un examen simplu, neinvaziv al activității electrice a cordului. Ea poate evidenția ischemia cardiacă, tulburări de ritm, tulburări de conducere sau poate indica prezența unor modificări morfologice cardiace (îngroșarea pereților ventriculari, dilatarea atriilor, prezența unor zone necrozate, sechelare după un infarct).
La pacienții cu istoric personal sau familial de boli cardiovasculare și la cei cu factori de risc poate fi recomandată și efectuarea unei ecografii cardiace. Ecocardiografia permite vizualizarea cavităților și valvelor cardiace, precum și cinetica pereților cordului în timp real.

8. Sumar de urină

Sumarul de urină oferă informații cu privire la:

  • aspectul urinii (clar, tulbure, lăptos): aspectul tulbure poate fi cauzat de prezența de săruri (urați, oxalați, fosfați, carbonați), de lipide (lipurie) sau de o infecție (prin eliminare de puroi, epitelii sau bacterii).
  • densitatea urinară (valori normale între 1015-1025 g/cm3): o densitate urinară scăzută indică o afecțiune tubulară renală și trebuie urmată de efectuarea unei probe de concentrație maximală.
  • pH urinar (valori normale 4-8): un pH urinar scăzut (urină acidă) este întâlnit în procese maligne (datorită turnoverului proteic crescut), cetoacidoză diabetică (datorită excreției de corpi cetonici) sau alte forme de acidoză metabolică, iar un pH urinar crescut (urini alcaline) apare în infecții urinare (uretrite, cistite, pielonefrite).
  • prezența în urină a unor compuși în cantități anormale (proteine, glucoză, corpi cetonici, pigmenți urinari – urobilinogen, urobilină, urocromi):
    • Proteinuria poate fi fiziologică (după efort, ortostatism prelungit, emoții, expunere la frig și la gravide) sau patologică (litiază renală, infecții renourinare, glomerulonefrite, tubulopatii, cancer de tract urinar, insuficiență cardiacă, diabet zaharat).
    • Prezența glucozei în urină (glicozuria) poate apărea după ingestia unor cantități mari de glucide (cu depășirea pragului renal de 180 mg/dl de reabsorbție a glucozei) dar apare caracteristic în diabetul zaharat, în boli endocrine sau nefropatii tubulo-interstițiale.
    • Cetonuria crește în diabet zaharat, în sarcină (ca urmare a vărsăturilor din cadrul disgravidiei), în inaniție sau regimuri hipoglucidice drastice, în sindroamele dispeptice și după eforturi musculare susținute.
    • Bilirubinuria este asociată icterului obstructiv (prin colestază intra- sau extrahepatică: calculi biliari, tumori de cale biliară, colangită, formațiuni compresive de vecinătate, paraziți canaliculari) și icterului hepatocelular (hepatite acute, septicemii, ciroză hepatică); urobilinogenuria este întâlnită în icterele prehepatice (hemolitice).

9. Serologii virale

Într-o țară cu o prevalență foarte mare a hepatitelor virale, determinarea periodică a markerilor de infecție cu virusurile hepatitice B și C este o reală necesitate, mai ales pentru categoriile cu risc (personal medico-sanitar, persoane care își fac frecvent tratamente stomatologice, manichiură/pedichiură, tatuaje sau piercinguri). Statistici recente arată că aproximativ 5% din populație prezintă infecție cronică cu virusul hepatitic B (VHB) și până la 8% hepatită cronică cu virusul hepatitic C (VHC). Episodul contagios poate fi adesea asimptomatic, iar infecția evoluează către cronicizare, hepatită cronică, ciroză hepatică și carcinom hepatocelular.
Pe lângă AgHBs și anticorpii anti-VHC, serologia virală trebuie să includă și screeningul infecției HIV. Dacă ați fost expus recent riscului de infectare cu virusurile hepatitice sau virusul HIV trebuie știut că în primele 6 luni testele pot fi negative (acest interval fiind denumit fereastră serologică). Citește mai multe despre interpretarea testelor serologice pentru hepatita B și hepatita C.

10. Mamografie, examen citologic Babeș-Papanicolau (pentru femei) și PSA (pentru bărbați)

  • Mamografiași examenul citologic Babeș-Papanicolau sunt două metode de screening foarte eficiente pentru cancerul de sân și cancerul cervical, două dintre primele 3 cauze de deces prin cancer la femei. Mamografia este recomandată anual sau o dată la 2 ani tuturor femeilor cu vârsta peste 40 ani și este dovedit că reduce mortalitatea prin cancer de sân cu 30-35%, datorită depistării precoce a leziunilor maligne, care pot beneficia de tratament curativ (cancerul mamar depistat în stadiul I este curabil în 97% din cazuri). La pacientele sub 40 ani, în cazul suspiciunii unor leziuni la nivelul sânului, se recomandă efectuarea unei ecografii mamare. Alături de mamografie, depistarea precoce a cancerului de sân include
  • autoexaminarea lunară (la 7-14 zile de la prima zi de menstruație, când sânii sunt mai puțin tensionați) și
  • examenul clinic anual al sânilor. În ceea ce privește examenul citologic Babeș-Papanicolau, acesta se efectuează la interval de 1-2 ani la femeile peste 21 ani sau la 3 ani de la începerea vieții sexuale. Testarea Babeș-Papanicolau nu se întrerupe înaintea vârstei de 65 ani. În cazul mai multor rezultate negative consecutive, testarea se va efectua la interval de 2-3 ani. Odată cu testul Babeș-Papanicolau ginecologii recomandă și
  • analize pentru detectarea virusului HPV (genotiparea HPV).

la barbati:

  • PSA (antigenul specific prostatic) face parte din trepiedul de screening al cancerului de prostată,
  • alături de tușeul rectal și
  • ecografia transrectală. Determinarea PSA și tușeul rectal sunt recomandate anual tuturor bărbaților cu vârsta peste 50 ani, pentru depistarea persoanelor cu risc de cancer prostatic. Pentru a crește acuratețea diagnostică, se folosește și
  • raportul PSA liber/PSA total. În cazul unor rezultate anormale la dozarea PSA sau tușeu rectal,
  • se va efectua o ecografie transrectală și ulterior o biopsie.

11. Radiografie toracică

Deși multă lume este îngrijorată de iradierea asociată efectuării de radiografii, este bine de știut că o doza de iradiere la o radiografie toracică este echivalentă cu doza de iradiere din fondul natural pe câteva zile (în comparație, un CT toracic este echivalent cu iradierea naturală pe 3-4 ani). Sigur că efectuarea examenelor radiologice trebuie evitată pe cât posibil, însă o radiografie toracică poate fi efectuată de rutină la câțiva ani, în special la fumători, la pacienții cu antecedente de tuberculoză sau alte afecțiuni cardiopulmonare (BPOC, bronșiectazii, revărsate pleurale, pneumoconioze, valvulopatii).

12. Testul sângerărilor oculte în scaun

Cancerul colorectal este una din primele 3 cauze de deces prin cancer la ambele sexe și poate fi depistat precoce prin:
  • screening cu testul hemoragiilor oculte în scaun (la interval de 1-2 ani după vârsta de 50 ani),
  • tușeu rectal anual (după vârsta de 40 ani) și colonoscopie (la interval de 3-5 ani după vârsta de 50 ani).
  • La persoanele cu risc crescut de cancer colorectal (consum crescut de carne afumată, polipoză familială, boli inflamatorii intestinale – boală Crohn sau colită ulcerativă), supravegherea colonoscopică este recomandată la interval de 6-12 luni și se începe chiar mai devreme de vârsta de 50 ani.

13. Examinarea alunițelor la dermatoscop

Frecvența cancerului de piele este în continuă creștere, ca urmare a expunerii excesive la soare și a folosirii din ce în ce mai mult a cabinelor de bronzat (solare). Se recomandă un consult dermatologic anual care să includă și o examinare cu dermatoscopul a alunițelor de pe corp. Melanomul malign, o tumoră malignă a pielii, este una dintre cele mai agresive forme de cancer.

14. Analize recomandate persoanelor cu risc

- Persoanelor cu antecedente heredocolaterale de boli cu agregare familială sau transmitere ereditară li se poate recomanda efectuarea de teste specifice: teste de funcționalitate tiroidiană (TSH, T3, T4) și ecografie tiroidiană la persoanele cu rude tireopate, factorul reumatoid la cei cu părinți cu poliartrită reumatoidă, colesterolul în familiile de dislipidemici.

- O altă categorie de persoane cu risc sunt femeile în postmenopauză, pacienții peste 65 ani și cei care au avut o fractură de fragilitate (definită ca o fractură produsă la traumatisme minime – ex. prin cădere de la propria înălțime) care trebuie să își determine periodic densitatea minerală osoasă prin testul DXA (dublă absorbțiometrie cu raxe X), pentru depistarea osteoporozei.

- Diabeticii și hipertensivii trebuie să efectueze regulat un consult oftalmologic cu examen fund de ochi.
 
 

interferon hepatita

Hepatita virala

Categoria: Dictionar Termeni

inflamatie a ficatului legata de o infectie virala. Leziunile ficatului din cursul hepatitelor virale sunt cauzate de doua tipuri de atingene care se conjuga: o atingere directa prin virus si o atingere indirecta prin reactie imunitara, anticorpii pacientului, produsi pentru a apara organismul impotriva virusului, atacand si propriul ficat. Virusuri responsabile - Doua feluri de virusuri sunt in cauza: virusurile hepatotrope, care ating aproape exclusiv ficatul, si cele pentru care atingerea hepatica nu constituie un element al bolii. Printre primele, cele hepatotrope, se deosebesc virusurile A, B, C, D si E.? - virusul A, cauzatorul hepatitei a, cel mai anodin, nu duce la evolutia bolii spre cronicizare. Contaminarea se face pe cale digestiva prin apa, materii fecale si contaminarea fructelor de mare. - virusul B este cauzatorul hepatitei b, care evolueaza, de asemenea, de cele mai multe ori, in mod favorabil, trecerea la cronicitate nefiind observabila decat in 3-5% din... [continuare]

Arn viral hepatita c (cantitativ) arn vhc

Virusul hepatitei C (VHC), membru al familiei Flaviviridae, se transmite in principal pe cale parenterala, frecventa infectiei VHC fiind mare la pacientii cu transplant de organe sau transfuzii de sange, la persoanele cu abuz intravenos de droguri si la cei cu dializa renala. Infectiile acute sunt in general usoare sau asimptomatice, dar progresia catre hepatita cronica se inregistreaza in 60-90 % din cazuri. Caracterizarea genomului VHC si a proteinelor codificate de acesta a permis dezvoltarea atat a metodelor serologice pentru determinarea anticorpilor specifici cat si a testelor moleculare pentru confirmarea diagnosticului si monitorizarea terapiei. Prezenta anticorpilor anti-VHC este doar un indicator de expunere la VHC si nu poate fi considerata un marker pentru infectia curenta. Dintre markerii biochimici ai afectarii hepatice, nivelul alaninaminotransferazei (ALT) a fost considerat un element important in decizia de a efectua biopsie hepatica si/sau de a initia terapia... [continuare]

Adn viral hepatita b (cantitativ) adn-vhb

Desi sunt disponibile vaccinuri eficiente, infectia cu virusul hepatitei B continua sa ramana o problema grava de sanatate publica. Peste 2 miliarde de persoane din intreaga lume prezinta dovada serologica a infectiei VHB (in antecedente sau curenta), dintre care 350-400 milioane sunt in stadiul de infectie cronica. Hepatita cronica cu virus B reprezinta a 10-a cauza de mortalitate, iar aproximativ 320.000 persoane mor anual datorita carcinomului hepatic asociat cu infectia VHB. Au fost raportate 8 genotipuri VHB (notate cu majuscule de la A la H), avand distributii geografice diferite. Markerii serologici sunt folositi adesea ca indicatori de diagnostic si/sau prognostic ai infectiei VHB acute sau cronice. Dintre acestia, AgHBe reprezinta un marker de infectiozitate si un indicator al replicarii virale active, asociat cu boala hepatica progresiva. Totusi, existenta unor tulpini virale care fie produc AgHBe dar acesta nu este detectabil in ser, fie si-au pierdut capacitatea... [continuare]

Includerea in tratamentul antiviral pentru hepatitele cronice

Se aproba Criteriile de eligibilitate pentru includerea in tratamentul antiviral si alegerea schemei terapeutice la pacientii cu hepatita cronica virala B, C si D, precum si la pacientii cu ciroza hepatica HBV, C si D, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin. [continuare]

Hepatita c se poate vindeca

Persoanele infectate cu virusul hepatitei C pot fi vindecate cu tratamentele actuale, au descoperit cercatatorii. Tratamentul standard cu interferon si ribavirin distruge toti virusii detectabili la 99% dintre pacienti in maxim 7 ani. Initial, tratamentul a dat rezultate vizibile, dar nu se stia daca virusul a fost distrus in totalitate si nu va mai reveni. Cercetatorii spun ca a fost o veste buna pentru pacienti, dar unii dintre acestia inca sufera din cauza bolii. [continuare]

Relatia dintre hepatita c si hepatita autoimuna 

Generalitati Hepatita reprezinta termenul ce descrie inflamatia ficatului, indiferent de etiologie. Inflamatia poate fi determinata de o serie de factori, printre care alcool, medicamente si droguri, boli metabolice, boli autoimune si infectii virale. Dintre toate aceste cauze, infectiile virale sunt raspunzatoare de peste 50% din hepatitele acute. Hepatitele virale sunt cauzate de infectia organismului cu virusuri ce au tropism hepatic (adica au o afinitate deosebita pentru hepatocit), in special virusurile hepatice A, B, C, D si E. Trebuie precizat insa ca desi au o predilectie pentru afectarea ficatului, unele virusuri, in special B si C, determina si o simptomatologie generala adesea foarte importanta si zgomotoasa. Dintre acestea, infectia cu virus hepatic C starneste un interes deosebit. Specialistii estimeaza ca actual, in lume, exista peste 170 de milioane de pacienti infectati cu acest virus si ca din toate cazurile de hepatita virala, virusul C este implicat ca... [continuare]

Abcesul dentar

Hepatita autoimuna

Generalitati Hepatita autoimuna reprezinta o inflamatie a ficatului determinata de un raspuns imun anormal al organismului, care inceteaza sa mai considere hepatocitele celule proprii (sau 'self') si impotriva carora sintetizeaza si secreta anticorpi pentru a le distruge. Hepatita autoimuna este o boala cronica a carei cauza exacta de aparitie nu se cunoaste deocamdata, desi in acest domeniu se realizeaza numeroase studii si cercetari, si care se caracterizeaza prin inflamatia hepatocelulara permanenta, necroza si progresie (in absenta tratamentului) spre ciroza. Boala a fost integrata in grupa afectiunilor autoimune deoarece exista markeri serici pentru aceasta. Hepatita autoimuna nu poate fi asociata consumului cronic de alcool, expunerii la anumite medicamente sau chimicale cu actiune hepatotoxica si nici infectiei cu virusuri cu tropism hepatic. Boala poate sa apara la femei si barbati la orice varsta si poate sa coexiste cu alte boli hepatice, mai frecvent cu hepatita... [continuare]

Generalitati Hepatita este de fapt termenul generic care defineste inflamatia parenchimului hepatic. Ea poate fi de diverse cauze (autoimune, alcoolice, toxice, virale). Hepatita B este inflamatia determinata de infectia cu virusul hepatic B. Hepatita are 2 faze: acuta si cronica. Faza acuta apare la scurt timp dupa expunerea la virus si la un numar redus din pacienti poate fi insotita de manifestari grave (este hepatita fulminanta). Faza cronica este infectia persistenta cu virus ce are durata mai lunga de 6 luni. Aproximativ 90-95% din pacientii infectati au un sistem imun competent care poate indeparta virusul din organism. La 5-10% din pacienti insa, infectia se cronicizeaza si pacientii trebuie sa fie inclusi intr-un program adecvat de tratament. Hepatita B este cea mai importanta infectie a ficatului (din punct de vedere al gravitatii si prevalentei). Se pare ca in lume sunt peste 350 milioane de persoane infectate cronic cu virus hepatic B, dintre care mai mult de 500... [continuare]

Optiuni terapeutice Exista doua metode posibile de tratament: - monoterapia cu Interferon pegylat alfa - terapia combinata cu Interferon pegylat alfa si Ribavirina. Terapia combinata creste consistent ratele de raspuns sustinut fata de monoterapie. Terapia combinata este mai costisitoare si are mai multe efecte adverse fata de monoterapie, dar, in cele mai multe situatii, este de preferat. In prezent, monoterapia este rezervata pacientilor care au contraindicatii pentru administrarea ribavirinei. Raspunsul la tratament este considerat "sustinut" daca ARN HCV ramane nedetectabil la 6 luni sau mai mult dupa intreruperea tratamentului. Sunt disponibile mai multe tipuri de Interferon pegylat (alfa 2a, alfa 2b, alfa general etc). Acestia sunt administrati subcutanat o data pe saptamana in doze de 180 micrograme pe saptamana, care pot varia in functie de evolutia pacientului in timpul terapiei. Ribavirina este un agent cu administrare orala de 2 ori pe zi cu capsule de 200... [continuare]

Generalitati Virusul hepatitic C (HCV) este una dintre cele mai importante cauze de boli hepatice cronice pe intreg mapamondul. HVC este raspunzator de aproximativ 20% din hepatitele acute, 60-70% din hepatitele cronice si aproape 30% din ciroze sau fazele finale ale bolilor hepatice si din cancerele hepatice. O caracteristica majora a hepatitei acute C este tendinta de a se transforma in boala hepatica cronica. Cel putin 75% dintre bolnavii de hepatita acuta C dezvolta intr-un final infectia cronica. Evolutie Hepatita cronica C variaza mult din punct de vedere al evolutiei. Pe de o parte sunt pacienti care nu au nici un semn sau simptom al bolii hepatice si au valori normale ale enzimelor hepatice serice (in sange). In aceste cazuri, biopsia releva, de obicei, un anumit grad de hepatita cronica, dar gradul afectarii este redus, iar prognosticul pe termen lung este favorabil. Pe de alta parte, sunt pacienti cu hepatita C severa, care sunt simptomatici, la care ARN-ul virusului... [continuare]

Ce este interferonul? Interferonul este o proteina sintetizata in mod normal in unele celule din organism, avand rolul in special in apararea impotriva infectiilor bacteriene, virale si parazitare, si cea anticanceroasa. Exista mai multe tipuri de interferon: - alfa 1,2 si 4 fiind cele mai utilizate in tratament; - IFN-beta 2 larg utilizat in tratament; - IFN-delta; - IFN-epsilon; - IFN-gamma -utilizat in tratament in unele situatii; - IFN-kappa; - IFN-lambda-1,2,3; - IFN-omega; - IFN-tau; - IFN-zeta. Interferonul alfa beta si omega sunt incadrate in tipul I de interferoni, iar interferonul gamma in tipul II, fiind si cele mai utilizate in tratamentul curent al unor boli. Preparatele de interferon care se utilizeaza curent in terapie sunt urmatoarele: Interferon …………………………...... Denumite comerciala - Interferon alfa 2a ………………………..Roferon A; - Interferon alfa 2b ………………………. Intron A; - Interferon alfa leucocitar …………….Multiferon; - Interferon beta 1a lichid... [continuare]

Hepatita virala b

Generalitati Hepatita virala B este o boala severa, cauzata de infectia cu virusul hepatitic B. Aceasta infectie poate determina formarea de tesut cicatriceal in ficat, disfunctie hepatica, ciroza hepatica, cancer hepatic (hepatocarcinom) si chiar decesul. Virusul hepatitei B se gaseste in sangele infectat sau alte lichide infectate ale organismului uman, ca de exemplu sperma sau secretiile vaginale; astfel transmiterea se poate face pe cale percutana (prin transfuzii sangvine cu sange infectat, prin utilizarea seringilor si acelor contaminate, manevre sangerande la stomatologie, manichiura, pedichiura, piercing etc.), pe cale sexuala (contact sexual neprotejat cu o persoana purtatoare a AgHBs) si perinatala (de la mama infectata la nou-nascut). Simptome Simptomele hepatitei acute B (primoinfectia) includ: - icter (ingalbenirea pielii sau a scleroticelor - partea alba a ochilor si/sau colorarea in maro sau portocaliu a urinii) - decolorarea scaunului (fecalelor) - oboseala... [continuare]

Generalitati Hepatita este o afectiune care include orice tip de inflamatie a ficatului, ca rezultat a unor procese complexe care apar cand ficatul sufera o leziune. Inflamatia care dureaza mai putin de sase luni este considerata hepatita acuta, iar inflamatia care dureaza mai mult de sase luni este considerata hepatita cronica. Exista multe cauze ale inflamatiei hepatice, pe care medicii le impart in doua categorii majore: hepatitele virale si hepatitele neinfectioase. Cand oamenii se gandesc la hepatita, de obicei se gandesc la hepatita virala. Exista cinci virusuri care infecteaza ficatul, denumiti folosind litere ale alfabetului – de la A pana la E. Lucrul care determina confuzie cand este vorba de hepatita virala este ca fiecare virus determina tipuri usor difrite de boala si are un mod diferit de raspandire. Unele dintre aceste infectii virale pot determina forme de hepatita acuta, cronica sau ambele tipuri. Intrucat virusurile se raspandesc de la o persoana
 

« Pagina principala Pagina urmatoare »

RSS

Căutare

Formularul pentru autentificare

Radio Live

Ţine minte Pagina

Montare Branula

Aici găseşti:

Coloana Vertebrală

Relaxare

Punctie Venoasă

Link-uri utile

Bandaj "in 8"

Tipuri Pansamente

Resuscitare Adult

Resuscitare Bebe

Defibrilator Use

Interpretare EKG

NumărătoareInversă

Schimb valutar

Mă puteţi întreba

Arhiva materialelor

Sondajul nostru

Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 115

Mini-chat

200

Prietenii site-ului

  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Ai Diabet?

    Acum Online

    Statistici


    Total online: 1
    Vizitatori: 1
    Utilizatori: 0

    Check Page Rank of your Web site pages instantly:

    This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service